Un ciclu plictisitor, incepe...Sambata.

Ce ramane sa fac, ce mai ramane sa fac acum? Stau in toiul noptii, la ora cand artistii se misca robotic de oboseala si intelectualii gandesc mai limpede ca niciodata. Eu tot privesc spre port de pe geam...vad vapoare cum vin si pleaca,vad cum se intorc unii vaporeni cu familia mergand spre casa toti...si mai vad acelasi grup de cartier care in fiecare noapte este aici, sunt cuminti...nu fac galagie. Mai sunt si nebuni, mai nebuni ca mine, astia coboara si se plimba la ora asta si constata anumite lucruri interesante sau interesante doar pentru ei.
Toate parca au un final insa nu vrei tu sa-l vezi si-l prelungesti anapoda ca e tot final se numeste. Ma gandesc la perioada in care apar culorile vii pe haine, in mintea unora, in cocktailuri, in societate pana la urma. Imi povestea un domn Averescu din Bucuresti, cu un zambet din anii tineretii lui, cum un vecin de-al lui l-a strigat intr-o dimineata de 1 ianuarie 1961, spunandu-i:"Domnule Matei! La multi ani! '61 trebuie sa fie un an prosper, eu cred ca o sa-mi iau un nou Ford".Cam toata lumea simtea o imbunatatire, iar palariile erau de calitate...barbatii erau domni si-aveau multa grija, femeile erau ele insele o calitate imbracate in acele rochite facute manual, lucrate de minti destepte. Din acea perioada tanara a lumii, ne-am trezit intr-o lume complicata in care domnul Averescu imi spune cu zambetul anilor lui destui"Lumea a imbatranit,chiar daca sunt mult mai multe noutati si tehnologia e un miracol, sunt efectele batranetii.Asa e si cu omul, la batranete isi desavarseste inteligenta dar nu si vitalitatea...acum omul merge cu mintea iar picioarele sunt undeva in spate sau sub el de mult nemiscate. Paralizia societatii...a vitalitatii societatii".
Eu tot ma uit cum vin si pleaca barcute...ma gandesc la cum sunt eu si nu gasesc inca o explicatie asupra firii mele sau lor, a unora. Imi iau jeansii pe mine un tricou, un hanorac si geaca de piele si pelc spre niste prieteni.Cum arat acum? Am o barba aspra nu mare dar deasa incat sa se vada de la o posta, indirect putin incruntat, mersul indiferent si-o privire destul de rece. Viata mea acum este una oarecare...vin de la serviciu mananc, ies cu prietenii mei cei mai buni, bem ceva, mancam ceva...discutam diverse fenomene si-apoi ajung acasa unde se afla una dintre ele. Ma multumesc ca ma iubeste, ar sta langa mine orice i-as face si oricum stie ca ma mai vad cu alte femei, dar nu indrazneste sa-mi reproseze pentru ca ma iubeste. N-a fost o sfanta... de-aia nu-mi prea pasa. Acum o privesc dupa o noapte mai lunga, e ora 4:30 dimineata si stand intinsa in pat cu mana pe locul unde ar fi trebuit sa fiu eu, iar eu stand in sprijin pe podul palmii ma gandesc: "E chiar frumoasa...e o femeie frumoasa...de ce dracu nu o iubesc?! Sunt un bastard mai tot timpul..."
Apare din ceata densa a cutiei tale craniene ca un vis sa-ti reamintesti. E ea, imbracata in alb, venind spre tine cu fruntea aplecata. Cand se apropie destul ridica privirea si-ti rosteste numele de parca ti-ar spune "Te iubesc!". Relatia cu femeia pe care o iubesti si te iubeste e perfecta insa nu despre asta vreau sa va scriu ci despre cilcu plictisitor pe care il are oricine. De multe ori ramai cu femeia asta...in relatia perfecta si la sfarsit e groaznic de plictisitor, avand o cumunicare argotica, sau nu ramai cu femeia asta pentru ca nu accepti decat perfectiunea si cand se-ntampla cel mai mic dezechilibru...va macinati reciproc si fiecare o luati pe alt drum.Ea o sa se descurce mai bine...pe bune, orice ar fi. Ar mai fi un caz in care relatia perfecta continua sa fie pana tarziu la batranete cand se va mentine acelasi respect, aceeasi naturalete...acelasi vis, asta am spus ca e relatia mea. Dar Doamne!Cat de frumos ma mint...
Ma mint ca multi altii, cand iti doresc sa fie asa si nu e, e doar pentru ca te gandesti un pic mai profund si din ghearele sufletului scapi mai greu daca n-ar fi mintea. In fine cum arat cand sunt in acea relatie, clasic, vorbesc incet, sunt eu asa cum ar trebui sa fiu...cu fata curata, tot un zambet. Dar stop!
Am ajuns cumva pe la borna cincizeci si ceva, soseaua e putin degradata si drumul se despica in doua. Eu merg pe cel din dreapta si ea pe cel din stanga...din instinct si asta a fost. Salut...!
Acum sunt in camera mea. Imi iau o pereche de blugi, un tricou, hanorac, geaca de piele. Am barba. Nu prea te ajut...depinde. Ce plctisitor...se inchide iar ciclul si trebuie sa astept pana va incepe iar...la fel de plictisitor. Ma uit la ea de pe marginea patului cum doarme...e frumoasa, de ce dracu nu o iubesc?! Ideea e ca dragostea te face mai bun orice ar fi si orice ar fi ea nu exista. De-asta sunt eu sa cred ca exista...si sa pierd timpul cu asta...dar cilcul se inchide atat de rece si plictisitor si se redeschide...in celalalt film si e tot o drama...un thriller si-un romantism.
Acum iesi din toate modulele create de mine! De la inceput: privesc cum vin si pleaca vapoare, barcute colorate...in acelasi cilcu...sambata.

Vineri. Mecanisme intelectuale fragile

Daca tot ce-i frumos pe lume ar fi inteles de toti sau numai de cei destepti, acestia ar fi creat copiii din cerneala, insa lumea este un paradox al firii si al pozitiilor sociale, bazata pe mandrie si intuneric mental.De-asta religia imi expune o viata normala, imi compune un orizont al lucrurilor ce le iubesc si mi le reda intr-un mod in care nimeni nu are curajul...asa-mi explic uneori de ce traiesc.

Acum sa trecem la mine...ma privesti de aproape...te uiti ciudat la mine si nu intelegi de ce zambesc, de ce ochii mei se clatina incarcati de fericire. Nu intelegi de ce vad prin tine... defapt nu vad prin tine, sunt total altundeva. Ascensiuni de vioara ametite de somn, piruete ingeresti de culori se-nvart anacronic in ochi, se clatina pupila intr-un mod frenetic, ca umbra dupa ceas -reciproca iubire. In mainile mele-nclestez armonia si implinirea unei singuratati ce expira si se prefac tot felul de minciuni ca n-au vrut sa raneasca...zilele sub pruni acasa cu ordinea fireasca, dulcele plictis ce-amar cadea pe umerii amorului curat prin care ne-am plimbat ca niste fantome fericite spre-nserat....cantand natura-n drumul nostru fara sa respire teama ca o aude omul.

Sa fie vineri,ziua in care imi amintesc mirosul palmelor bunicului meu care m-au invatat sa scriu la fel de bine cum ma mangaiau si greoaie ma ridicau pe scaun cand se pregatea masa. Sa fie vineri ziua in care adun tot ce-am agonisit in sufletul meu si pun sub egida ei.

Sunt lucruri care se potrivesc cu alte lucruri, la fel se intampla si cu oamenii, doar unii se potrivesc cu altii; poate ca nu stiati de ce am adus aminte de vioara, piruete ingeresti…de bunicul meu. Cand ajung in casa de la tara, o casa in care miroase a literatura, a om simplu si invatat, in care peretii ma strigau cu vocea copilului de acum cincisprezece ani, ma simt ca intr-o poveste…timpul nu mai e timp e o fila pe care tocmai alerg. Am gasit niste discuri vechi pe care un ac strambat de vreme scartaie multumitor, cat sa se inteleaga vioara…trompeta…

Despre asta vorbeam mai inainte cand spuneam ca numai anumite lucruri se potrivesc cu alte lucruri, asa-i acum, numai aici poti asculta tremuranda voce a vioarei, tusea seaca a trompetei care se-mpreuna natural cu tot felul de pasari aflate dincolo de geam.

Mi-aduc aminte culoarea, vitalitatea zambetului si fericirea privirii cu care ma astepta cand faceam cate-o prostie…vocea lui puternica de om impunator care se topea cand apaream cu sora-mea-n peisaj, e uimitor sa-l tot ascult cand inchid ochii, sa-l vad cum vine cu bicicleta, iar noi zburdand catre el cu soarele in priviri si parul amestecat de vant. Un singur lucru ma-ntristeaza cand ma gandesc la el. Sotia lui, bunica mea, o femeie exceptionala, o femeie pe masura lui, blanda, frumoasa, buna gospodina, nu a putut sa-l insoteasca in viata de pe vremea cand abia ne nasteam noi, eu cu sora-mea, asta l-a impiedicat, dupa ce noi am plecat la scoala si deja nu mai veneam asa des pe la el, sa mai continue.

Cand il aud pe tata vorbindu-mi despre ea, imi vine sa plang, iar cand ajung la tara, nu e om in satul ala sa nu-mi spuna despre ei “erau invatati si de toata isprava,in tot neamu’ <>,n-a fost om fara carte.” As spune ca firul s-a taiat la mine.

Ma gandesc la evolutia mea de apoi care a fost strans legata de viata la tara. Maica-mea si sora-mea parca sunt speriate de mediu rural. In schimb eu cu tata avem stranse legaturi senzoriale cu tot ce a fost si reprezinta acel loc pentru noi. E ca un hamac in care stai sa te relaxezi cand ai nevoie. Legat de evolutia mea, aici mi-am dezvoltat imaginatia, aici mi-am gasit inspiratia prima oara…locul asta pentru mine, cum sunt mai multe defapt, este un poem real…ciudat pentru ca un om normal nu poate spune asemenea lucruri si sa le sustina, dar eu cand intru in casa aia calc efectiv pe cuvinte, pe fotografii lirice. Poteca de la poarta pana acasa reprezinta cea mai frumoasa prefata a unei carti, cuvantul inainte al unui poet superm care cuvant este materie…poetul este Dumnezeu.

Pe la o varsta destul de frageda, pe cand din difuzorul bine deteriorat al unui aparat de radio din fata casei mele se amesteca Frank Sinatra, Aurelian Andreescu si un pahar de vin care statea in mana tatalui meu atat de recunoscator pentru grija si iubirea cu care a fost tratat de maini, eu tocmai ma-ndreptam spre spatele curtii si dincolo de ea, aveam un petec de pamant al carui capat se oprea in cursul unui parau. Am vrut sa merg acolo, obisnuiam sa merg acolo sa ascult simfonia oracaitoarelor si cum merg delungul raului ma linistesc in bezna locului, luminat usor de luna. Pe la vreo trei noapta, broscutele-adormira pesemne, eu m-am intins in lanul de grau al unui vecin si ma uitam pe cer, gasind mai multe conexiuni intre mine si el. S-a compus si versul, tin minte din poezia facuta atunci “Acum cand greierii-s pe camp, ca stelele pe cer”…o comparatie foarte adevarata, eram parca la un festival de opera, dupa broscute, greierii care se-ntindeau cu sonata prezenta in jurul meu ca niste stele, iar eu completam ca luna simetria celor doi ceri. Paraul era cel care mentinea imaginatia, clipocitul apei te aduce acolo, ca o vraja. Ma intorceam acasa apoi, dimineata era iarasi o partitura care ma lua in brate. Ma trezeam la masa din fata casei, sub lumina curata a soarelui, sub umrela facuta de cires deasupra noastra si apoi...micul dejun. Cresteam si simteam asta si ma bucuram enorm.

Acum am crescut si de casa, doar tata se mai ingrijeste si cu niste vecini recunoscatori bunicilor, carora le multumesc si eu la randul meu. Casa a ramas tot un poem, la care ajung tot mai rar, dar de cate ori am ocazia, nu ma opresc, ma duc acolo cu o dorinta si-o bucurie nemarginita. De sarbatori obisnuiesc sa plec cu tata sa punem lumanari la mormantul bunicilor si al celor apropiati de acolo. E foarte frumos sa mentii in timpul asta ritualul, sa conservi anumite obiceiuri care iti mentin identitatea. Eu ma gandesc la mine ca merg prin cele mai inalte si cele mai joase medii si asta nu-mi opreste sa-mi pierd ratiunea, sa-mi pierd cunostinta a ceea ce sunt si sa uit practic ce-am invatat atata timp. Mi-aduc aminte cand mergeam cu tata cu masina pe care n-am s-o uit niciodata o Dacia 1300 spre tara, era unul din lucrurile care se potrivea la randul lui cum spuneam la inceput…cu drumul cu…tot…nu mi-a fost rusine, ba chiar ma simteam foarte bine ca numai in ea se-amestecau atat de bine esentele si-asa ajungeam cu bine ca si cum am fi strabatut o padure din poveste, era nostim.

De multe ori ma vad in miezul varstei, fericit cu o femeia pe care o iubesc si ma iubeste, cu copiii pe langa mine intr-o casa asemanatoare aceleia, cu stupii de albine cu mini-livada de meri si visini, bancutele de printre pomi pe care-adorm citind diferite carti. M-am gandit ca poate chiar am sa traiesc acolo fericit restul vietii mele…cu toate ca sunt sanse destul de reduse… dar ar fi o onoare din partea mea pentru soarta daca mi-ar face o asemenea surpriza. Pana atunci ramane doar un sfarsit de saptamana in care eu pun iz de viata, ramane o zi de vineri in care incepe usor sa ploua iar eu va sarut, va mai astept sa recititi fragmentul si intru in casa.

Joi. The joy of highschool, the love of my life.

E cald.Prea cald pentru varsta mea sa merg din Tomis Nord pana pe la un hotel de dupa Rex, pentru a ma intalni cu unchiul meu.Sa zicem ca merg, ma tarasc ca un sarpe printre bazarurile romilor cu porumbi fierti,scoici roz,chinezarii si alte minuni.Sunt un pusti care trece in anul doi de liceu si n-are niciun stres, nu ma interesa nici macar daca am bani, ce fac in noaptea asta, ce se intampla atunci era un vartej care pur si simplu inghitea lucrurile asa cum sunt. Nu stiu daca e normal sa o fac, dar ma uitam la cracii domnisoarelor ceva de speriat, ma alintau o gramada de fete de varsta mea si deja ma indreptam spre legendara mea domnie si victorioasa lupta pe care o castigam in fiecare zi cu fel de fel de fete, mai motate, mai creole, rockerite care mai tarziu au devenit emo pentru ca se purta sarma-n par si rimelu pe care ti-l atasai ca sa-ti curga pe dinti cand plangi, fete dansatoare – nu pot sa uit cand m-a facut una praf,colega mea Andra o fata inalta, pornita dintr-o coloana de sarpe care se misca-n toate pozitiile, curajoasa si cu mult mai multe lectii ca mine, ma faceam rosu-verde-albastru cand mai venea laga mine cu sanii la vedere sau se punea in poala mea in banca. In fine, preferatele mele, erau fetele care ascultau hiphop, nu romanesc, pentru ca nu aveau nicio treaba decat cateva trupe care ne scaldau sentimentele in versuri inocente dar misto pentru varsta aia si timpul ala. A fost o vreme chiar foarte frumoasa, cand ma duceam la concerte in craiova, nu pot sa uit Pulp sau Pistons&Art, ce seri pe-acolo cand ma intalneam cu baietii care cantau si asa am inceput sa cant si eu, asa au inceput sa ma cunoasca fel de fel de fete de prin Craiova, nici acum cand ma gandesc nu-mi vine sa cred cate amintiri am de acolo. Cand incepusem sa-mi dezvolt poezia gandurilor mele care se potrivea perfect cu lucrurile din jurul meu…pentru mine a ramas cea mai frumoasa perioada pe care am trait-o, those old’school nights care umpleau bulevardele de notorietatea noastra infima pana la urma. Nu mi-am schimbat niciodata atitudinea, inca si acum mai cant, fac negative si lirica hiphop pentru ca o fac din suflet si stiu ca ce iese, e un inteles cu talc, e o chimie a aceste muzici care a educat foarte multi nefericiti, prin arta pe care o cere si prin scara care o are, mie unu mi-a adus proportii foarte mari de intelepciune, mi-a prescris o facultate de intelegere si judecare profunda a lucrurilor. In final te culturalizezi destul pentru ca necestita cunoasterea a foarte multa muzica proasta si muzica buna…si asa ajungi sa faci diferenta. Bineinteles nu mai sunt multe cazuri, acum vad ca s-a supra-prostit daca pot sa spun asa.Sa nu mai continui pentru ca despre asta pot vorbi toata viata ca nu ma satur. Sa continui cu faptul ca eram pe drumul spre unchiul, cand m-au abordat niste fete mai mari si mi-au spus: “Sufletel, te asteptam asta seara in culb X(nu mai stiu numele), sa ne distram impreuna” … Ha! Atunci nu ratam nimic, chiar m-am gandit ca mai iau ceva prieteni de prin Constanta, pe vecina care statea sub apartamentul bunicii care iese tot timpu la evenimente de genu si pana la rasarit cand voi fi toropit. Am ajuns la unchiul meu si matusa mea la hotel, mi-am facut un dus pentru ca eram foarte transpirat. Am mers facem plaja, am facut fotografii, am mancat niste specialitati marine care mi-au intors stomacul pe dos si apoi spre seara cand inca mai era un ceas si ceva pana se intuneca, am portit la plimbare prin Mamaia ca doar asta aveam de facut atunci. Mergand delungul micilor magazine de-o parte si de alta, holband niste ochi de copil inca la toate prostiile din jur…fixat pe nu mai stiu ce naiba, am auzit din spate si cred ca sa fi fost vreo douazeci de metri cum Cornel, unchiul meu m-a strigat. Penibil! M-am simtit penibil, ei se oprisera de vorba cu o familie sau ma rog un amestec de doi barbati si o fata cam de varsta mea, care mi-a atras putin uimirea la inceput, cu certitudine m-am inselat, eram un pic cam creativ la ora aceea. Dar stop! Derulez putin in spate…”si o fata cam de varsta mea” …era o fata care m-a privit nu stiu daca mai mult de o secunda, o fata care mi-a dat pulsul peste cap, o fata care mi-a dat toata “vrajeala” afara din capul meu de-atunci, o fata la care nu m-am gandit absolut deloc in timpul acela , la care doar am privit… am privit cu un consum de substanta vizuala mai ridicat decat consuma benzina dacia lui tata care avea vreo trei gauri prin rezervor. In fine ne-am despartit de oamenii acestia si nu am facut multi pasi pana ce Cornel ma intraba cu o voce de amic mai invatat :”O cunosti ma pe tipa asta? E de la tine din oras de acolo…te uitasi ca prostu’…ca nu esti instare de nimic! Fraier coclit! Vezi ce faci!” …am acceptat toate spusele lui, oricum eram obisnuit, numai asa ma tachina, dar nu te puteai supara pe el…o spunea cu atata umor si un accent mortal. I-am spus apoi ca nu am vazut-o niciodata pe fata, in viata mea. Am uitat repede, foarte repede. Am ajuns acasa toate bune, si ca sa accelerez putin timpul, sa nu va mai umplu cu descrieri inutile, trec direct de unde se reia povestea. A inceput liceul…trec in anul doi de liceu si dupa cum mi-au spus colegii trebuia sa stam in curtea liceului sa nu plecam imediat caci, domnule fenomenul este unic si inedit…sa vedem boboacele.Il aveam pe tacanitul de Cornel si Alecsii amandoi, Liviu, care stateau sprijiniti de zidul de la intrare si aruncau pareri : “O stii ba pe-asta? Fata lu’ aia de vinde la cofetarie…urata cu spume asta mica…mai repede as lua-o pe ma-sa!... sau… Sa te prind cu asta MO la tine acasa noaptea, da unde s-o culci? pe frigider? ca pe patu ala din parchet nu merge…e buna rau ” si asa aruncand si eu cateva priviri prin stanga si dreapta, observ un grup de trei fetiscane foarte apropiate, speriate, care nu dadeau prea mare importanta momentului si gesticulau intre ele. Cornel m-a rugat sa mergem sa luam un suc si am mers cu el, ocazie cu care am trecut pe langa ele. Una dintre acele fete era fata pe care o vazusem la mare, nu o sa va spun numele, ne-am blocat privirile si am mers putin in fata cu gatul sucit dupa ea. A trecut o saptamana in care ne cautam cu privirile ca doi copii ce eram inca, smecherul din mine prinde contur de fraier indragostit pana peste cap. Nu ma mai intalnisem cu acest sentiment…niciodata. Am luat legatura cu ea, am vorbit si eram siguri unul de celalat cat de mult ne placeam. Timiditatea ei care o dezvelea tot timpul printr-o gropita, teritoriu in care m-a astupat de multa vreme, reusea in sfarsit sa-mi spuna anumite lucruri. Eram facut totuna, perfectiunea care cladea o legatura intre noi mi se parea divina, imposibila dar existenta. Era cea cu care la varsta aceea ma gandeam ca as trai o viata intreaga. Lucrurile s-au schimbat pentru ca noi nu am putut fi impreuna, orgoliile noastre au ramas doua sageti infipte in noi. Asta nu a schimbat nicio clipa nesatul cu care tanjeam mereu unul fata de celalat, nu a schimbat nimic pana cand ea a cedat, m-a tradat practic, a taiat in fata mea sinceritatea zambind….si a facut tot felul de greseli.A avut numai prieteni unul si unul….care inveitabil au asimilat-o in multe privinte, asa ca dragostea noastra nemuritoare se stingea cu apa de ploaie, eu ramaneam un nemernic care nu mai credea in nimic, iar ea…iesea treptat din fotografia pe care o avea in mintea mea. O fata pe care mi-era frica si sa o sarut, care nu-mi aducea niciun gand murdar, care daca ar fi stat langa mine ar fi fost fericirea.Noi am tinut legatura, ea nu a incetat sa-mi spuna ca sunt acolo “the first in my heart” , iar eu n-am cum orice as face sa nu o iubesc.Am avut o gramada de fete langa si am tinut la cateva insa niciuna nu m-a rasplatit cu sentimentul pe care l-am avut fata de ea. De-atunci ea-mi trimite mesaj in fiecare an in ziua in care ar fi trebuit sa facem al nu stiu cate-lea an. Bine-nteles ca e o poveste “Spectator ne va fi vechiul far din micul port/Iar noi pana-n zori ne vom iubi/Indecent si nesatui de fierbintele din noi/Vom fi iarasi amandoi, plange ploaia peste noi./// Poate intr-o zi ne vom gasi/Pe bulevardele pustii si pana-n zori ne vom iubi/Indecent si nesatui de fierbintele din noi/Vom fi iarasi amandoi, plange ploaia peste noi.”sau la fel de probabil pentru ca noi uneori nu facem parte din lucrurile pamantesti, vom sta pur si simplu asa toata viata, iar noi sa fim impreuna in nimic, acolo unde trebuie de fapt sa fim, in eter, intre lucrurile ceresti care dureaza miliarde de ani. Vreau sa o felicit pe aceasta fata, ca ma atrage mai mult decat orice femeie, ca e spiritul ce ma indeparteaza de orice lucru rau, ca ma iubeste si o iubesc intr-un mod abscons, ca-mi va purta odata un copil…ca este dragostea vietii mele de cand faceam cerculete prin parculet pana acum la maturitate cand servim dimineata cafeaua la un café bistro si recunoastem amandoi din priviri o poveste…ce ramane spusa doar noaptea.

Miercuri 21:30. Black Label Curch Motel

Sunt sapte motive sa ma cred um barbat linistit...sau mai degraba involburat.
Depinde de vulerabilitatea noptii...
Miercuri 21:30. Black Label Curch Motel.


Noaptea devine rece...si mai rece dupa ce luminile farurilor se aburesc si-mi descriu un rosuascunzand lucruri ce se petrec in intuneric...ca energia intr-un circuit electronic.
Dupa ce m-am uitat in oglinda, am stiut ca pot sa plec...mi-am luat o geaca de piele si am plecat de acasa cu ceva bani.Am asteptat in fata scarii vreo 5 minute, nu mai am rabdare.
Ma mai uit odata la ceas si imi aprind o tigara, imi intorc privirea catre dreapta si-mi aud cum barba zgarie geaca, aspru...ca o lama.
Se opreste o limuzina in fata in care ma reflect, se deschide geamul.Sandra...sau "black lady", fata care a plans cand ne-am despartit prin anul doi de liceu, parintii ei au obligat-o sa plece cu ei in Detroit.Era Septembrie,avea sa fie ultima toamna.Nu ne-am vorbit deloc, pe timpul acela, in liceu, eram impreuna in fiecare zi, filme, ne indopam cu floricele, cola, plecam impreuna la liceu, mergeam la teatru, la concerte hiphop si discutam.
Eram pe aceeasi lungime de unda. A trecut timpul...sapte ani, sapte ani fara sa stim nimic unul de celalat pana cand ma suna astazi dimineata,avand numarul de la ai mei. Mi-a fost greu sa-mi aduc aminte, mi-a fost greu sa cred ca...e chiar ea.
-Ai de gand sa mai stai afara?
-Nu....urc imediat...
-Buna...
-Salut...
-Deci...domnule doctor sau cum sa iti zic
-De unde stii?
-Mama ta mi-a spus.
-Tu, cum esti, ce-ai ajuns sa faci pe acolo?
-Nimic, spune-mi...singurul pion de pe tabla care poate recupera regina.In mine este miza unor oameni importanti din Los Angeles.
-N-ai fost destul de explicita...
-Noapte e lunga...
Conducea o masina de lux, avea manusi, o privire in care zacea linistea dinaintea furtunii, era un rau crescut sub o aura intelectuala.M-am gandit la unele treburi, dar nu banuiam.
-Mergem spre Timisoara.
-De ce mergem spre Timisoara?
-Mai tii minte Le Nozze di Figaro?
-Da...sigur...am fost in seara cu
-Da, o sa vedem din nou.
-Ok...
-Sunt serif federal. Sunt infiltrata de servicii secrete in cele mai mari organizatii de droguri si chestii de genu. Eu ii tin in joc.
-Pot face o incizie asupra ta? Caut cateva raspunsuri...
-Poti face mai multe...dar fara raspunsuri
-Hmm la fel de intratabila, la fel de cinica, mult mai hotarata...
-Si foarte frumoasa ?
-Hah!
-Nu trebuie sa ai aceeasi intrare ca atunci...inca mai tin minte. Bogdan uita-te in spate pe bancheta si vezi ca ai ceva acolo...
-Mmm e o cutie relativ mica, dar...aaa?! ce e asa grea?
-Deschide-o!
-De ce Ai lipt-o asa tare,haha sa stii ca nu-mi da emotii.
-Serios?Trage de clapeta aia din stanga.
-Ah!Nu o observasem...Oooo uooo! Sandra, ma intreb daca ai innebunit cumva?
-E un Sig Sauer 380...un pistol complet, pe care ti-l dau pentru ca o sa ai nevoie.
-Eu nici macar nu stiu sa-l tin in mana, si tu-mi spui sa-l folosesc?!
-In doua-trei ore o sa fii nevoit sa faci asta.
-Stai putin! Despre ce vorbesti?
-Un mare traficant rus a aflat ca sunt in Romania si a angajat un asasin. Am fost informata de F.B.I. acum doua ore.
-Si ce legatura am eu cu asta?
-Pai noi mergem in Timisoara la Opera, cine ne opreste, s-ar putea sa pateasca ceva, iar el e pentru siguranta ta, in caz ca te scap din vizor.
-Pfff! Eu zic sa ne intoarcem acasa!
-In niciun caz, nici sa nu te gandesti!
-Ok mai sunt patru ore pana la Timisoara, sigur nu ajungem !
-Vedem noi ce facem, calmeaza-te, doctore!
"You got me wrapped...
-Around your little finger If this is Love, it's everything i hoped it would be, You got me wrapped around your little finger, You will see, By my words just how much you mean to me..
-Hahaaaaa! Dai mai tare! When we kiss, It's as if our lips agree, That we were meant to be, When we touch, It's too much, Oh the sparks that fly, Are lighting up the sky"
-Melodia din prima seara! Ah...am ragusit, n-am mai cantat demult cu asa pofta...
-Sincer nici eu Bogdan, te tin minte cum cu astfel de melodii mi-ai luat mintile...si acum regret ca n-am reusit sa ma las cucerita de un Don Juan mai greu.
-Hmm, oricum Sandra, m-am chinuit un timp...erai atat de ambitioasa, prima oara cand te-am abordat te-am salutat iar tu pe tonul ala autoritat..."Ce vrei?"
-Si tu ai fost tare "Pe tine!", cum sa raspunzi asa ceva?
-Dar n-ai mai zis nimic cateva secunde, te-ai pierdut ca o mare actrita in rolul tau preferat, a fost scanteia...
-Scanteia, da...da!Ne oprim aici!
-Dubios ...Black Label Curch Motel?Sandra...Sandra...
-Baga-l in buzunarul din interior si vezi daca e asigurat, in partea stanga sus...acolo.
-Off, vezi! Gata, am reusit.
Am ajuns in fata motelului, cinci stele, ea s-a ocupat de cazare.M-am dus la receptie, un domn prezentabil mi-a inmanat cheile de la camera paisprezece, am cumparat cateva racoritoare si cate o cupa de Henessy.Am ajuns in camera, ea a intrat la dush eu am mi-am desfacut geaca dintr-o singura miscare si tot dintr-una am atuncat-o pe un scaun si-apoi m-am aruncat in pat.Sandra a iesit de la dus goala.N-am avut nicio reactie, cunosteam trupul acela ca strada pe care stateam. S-a pus in pat, in noptiera si-a ascuns "o bijuterie" de-a ei. N-a trecut mult timp si am facut dragoste...am fost indecenti, nesatui, atenti...fenomene aduse de fierbintele din noi ce mocnea de ani de zile. Fara sa vreau am gustat din perlele ce-i inconjurau gatul si m-am inecat cu un gust amarui de parfum.Buzele-mi ardeau de la licoare si de la nerabdarea cu care secundele ne impingeau, atunci am stiut ca suntem noi,si atat, inexplicabil pentru oricine si trebuie sa ramanem asa.
Am vorbit cu ea pana in zori, cu capul odihnit pe pieptul meu i-am desfrunzit parul ca ultima toamna drumul plecarii. Am rastalmacit amintiri, povesti, mi-a spus de noptile de acolo in care doarme foarte rar, de oboseala pe care i-o provoaca slujba.
E ceva interesant, provocator pentru o fire ca a ei, destui bani, insa eu niciodata nu as face asa ceva.E destul de riscant si cred ca viata mea e prea frumoasa sa ii pot da o cota, fie ea infima, de a fi pierduta. In seara aceea nu a mai venit nimeni din partea rusnacului, iar ea era atat de relaxata incat nici nu se gandea la ce-ar putea face daca ar veni.Sunt sigur ca e o experta si sunt sigur ca n-ar avea probleme.
Am dormit pana pe la pranz si am facut un trip pe la munte, am facut cateva opriri, nu ne-am saturat de noi bineinteles, ea a cumparat cateva lucruri autentice lucrate manual...si intr-un sfarsit am ajuns acasa. A mai stat doua zile, nu mai mult. Intr-o seara a batut doi tineri beti care o abordasera, venind spre casa mea.Iar eu aveam sa ma joc cu sentimentele ei sub cadranul ceasului.A fost cea mai sincera, puternica si frumoasa femeie pe care am cunoscut-o.Aveam sa-mi dau seama insa ca e casatorita dupa vergheta. Nu am intrebat-o cine e...si cum, stiam ca nu-i face placere si am preferat
sa o sarut pe aeroport atat de tare incat sa mai revina.M-a asigurat cu o ultima privire, am vazut asta, am citit asta. Cand m-a strans in brate am crezut ca-i o strangere rigida si rapida,dar am simtit doua brate usoare, ca doua aripi fine ce ma doreau atat de tare ca nu-mi mai dadeau drumul. Nu ma deranja asta, as fi stat parca toata ziua prins in ele. Mi-a lasat un numar de telefon si a plecat.
-La revedere Bogdan!
-La revedere...Sandra!
In drum spre casa, dinspre Bucuresti, ma urmarea o masina neagra cu geamuri fumurii, deja imi faceam o mie de ganduri, eram aproape sigur ca Sandra mi-a lasat pe cap cativa dintre "amicii" ei. Am mers cu viteza...insa ce rost avea...ei aveau doar un Mustang GT.
Am ajuns acasa si cand am cobort, un barbat imbracat la cravata, cu ochelari negru inchis, si un fir pe dupa ureche mi-a spus ca Sandra l-a angajat sa aiba grija de mine pana acasa...sa nu fiu urmarit sau sa am ceva probleme. I-am spus ca nu este nicio problema si l-am salutat. A plecat.

Noaptea devine rece...si mai rece dupa ce luminile farurilor se aburesc si-mi descriu un rosu ascunzand lucruri ce se petrec in intuneric...ca energia intr-un circuit electronic. Sandra Lengyel. 1990-2019. A decedat fiind asasinata intr-un local unde isi bea cafeaua in diminetile mai libere.Am fost sunat de mama ei, am inmarmurit si n-am mai spus nimic.
Mi-a spus ca voia sa se intoarca in Romania si ca eu am ramas singurul barbat in care avea incredere...singurul ei prieten.
...Dupa ce m-am uitat in oglinda, am stiut ca pot sa plec...mi-am luat o geaca de piele si am plecat.

Marti 19:45. Traire. [Barbatul de duminica]

Marti 19:45. Traire.

Extraordinar...se-mprastie ploaia intr-un sens giratoriu...in inima mintii mele si spala cuvinte, spala perdeaua asezata chiar langa balustrada mintii mele. Lipseste muza mea, de cand am apus, sunt un medic tavalit de oboseala, de inceputuri sfarsite prematur care astazi, marti, intr-o data lipsita de notiunea timpului se gandeste:
Daca nu intalnesti esecul, nu devi barbat si in linistea ta pretioasa care a cladit in tine piramide morale, care te contureaza in jurul unei originalitati, unui barbat care capata deprinderile complete se crapa asteptarea si apare refuzul ei.
Tocmai m-am trezit in mijlocul acestui rang dupa ani de asteptare si munca interioara.
Ar fi atat de placut sa ma relaxez si sa mai dansezi in mijlocul camerei...cu un pic de soare un pic de praf desertic al atmosferei, un pic de umezeala a aerului, un pic de seara.un apus ce ne gasea odata primii la rand si doar pe noi ne pastra in acel timp.
-Crezi ca ar fi atat de placut?
-Ar fi...
-Eu cred ca mirosi a citrice...
Miroase a citrice si dansul ei,transpira pe piele odata cu soarele...coboara spre seara dincolo de umerii ei...miroase cum ingerii ar trebui sa miroasa...Doamne! cum pot trai in acest loc acum ma ucide hazardul lucrurilor frumoase...ma inneaca prezenta noastra atat de placuta.
-Eu cred ca briza marii din camasa ta provoaca pielea mea sa aduca citrice
-Sol, cred ca esti ultimul meu apus...pentru ca nu vreau sa mai existe vreodata altceva...oricum n-ar mai fi un Odeon.
-Bogdan...sunt muza ta si n-am sa plec pana in asfintit niciodata.
-Pana in asfintit...pana in asfintit.
Am dansat impreuna August day song....Bebel Gilberto pentru ca eu aleg asta...defapt asa apare o muza perfecta, doar in jurul unei minti perfecte, ea imi hraneste spiritul sa o pot intalni iar eu, eu ii hranesc viata cu aceste lucruri...asa apare ea pe pamant respirand.
M-am intins pe pat si pe abdomen se ridica un ocean, care valsa ca o inima de porumbel si ea se apropia...iar eu eram cuprins de o ezitare la fel de incarcata ca si teama. Am inchis ochii...simt inaintarea caldurii ei, oceanul meu se adnceste, m-a atins si eu acum am gustat limpezimea nocturnului vinil, dulcele darelor rosii ramase pe el, finetea matasii apelor lui...Impecabil!
Acum cred ca stiu ce este dragostea.Acum fac dragoste...
Admir trupul ei cu ochii inchisi, prin mainile mele se strecoara spirit si fiinta, ca un rau in mare, ma umple cu fauna fericirii iar eu o innobilez cu aceste lucruri. Ce simplu pare sa fim noi doi, inclestati, apoi intinsi pe un cearceaf alb, apoi dormind...apoi in miezul noptii...
Sol e o capodopera,intr-o calimara de cerneala, pe care numai eu am reusit sa o scriu.Sa o vreau
si apoi sa o scriu.
-Imi vorbesti?
-Pot...sa iti vorbesc?
-Cred ca tocmai ai facut-o!haha.. Glumesc!
-Iti vorbesc..asta seara, da....iti vorbesc...
-Spune-mi ce iti place?
-Imi place sa mananc prajitura asta cu cicolata si portocale...gustul ei imi aduce mereu aminte de tine, imi place sa ma intind in lanul de secara...sa ascult linistea de pe langa urechile tale si asa sa te chem...imi place insotesc ploaia... imi place Marti...Ma asculti Sol?
-Da...te ascult Bogdan...spune-mi...
-Imi place cand ma plimb pe langa vitrinele cafenelelor inchise noaptea care coloreaza asfaltul umed, imi place ora in care iti povestesc tie catre asfintit lucruri simple...imi place sa cresc cu tine si sa ma plimb cu degetele pe coapsa ta, imi place sa stiu ca exista lucruri pe lume atat de simple si atat de frumoase... chiar si plecarea...e mai putin vizibil din partea pozitivitatii dar care uneori e singurul lucru care te dezamageste frumos, care nu te minte, dar e plecare si trebuie sa dispara inevitabil...asta e ea, asa te iubeste ea iar noi trebuie sa intelegem Sol...
-Sol? Sollll!!!
Amurgul isi intise aripile...mana mea atipise spre Sol...iar ea a atipit cat i-am vorbit...pana in amurg....pana in amurg...a fost marti...